Sanctuarul online dating rich dating sites uk

De-a lungul vieții sale a avut numeroase viziuni și conversații cu Iisus despre care a scris în jurnalul ei, publicat mai târziu sub numele MIC JURNAL Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu.La vârsta de 20 de ani Faustina intră într-o mânăstire din Varșovia de unde va fi mai târziu transferată la Plock, și mai apoi la Vilnius unde îl întâlnește pe confesorul său Michael Sopocko care o susține în devoțiunea față de Divina mila.Curând după sosirea în Vilnius, Faustina l-a întâlnit pe părintele Michael Sopocko, noul confesor al măicuțelor de aici.Sopocko era deasemenea și professor de teologie pastorală la Universitatea Ștefan Batory( numită acum Universitatea Vilnius).A rămas în Vilnius pentru aproape 3 ani, până în martie 1936.

Două decenii dupa moartea sa, devoțiunea față de Mila divină a fost oprită de către Vatican, dar apoi a fost din nou îngăduită în 1978, fiind declarată primul sfânt al secolului 21 in Aprilie 2000.

Când Faustina a mers la părintele Sopocko pentru prima ei spovedanie, i-a spus acestuia despre conversațiile cu Iisus, care avea un plan pentru ea.

După o vreme, spre sfârșitul lui 1933, părintele Sopocko a insistat asupra unei evaluări psihiatrice complete a Faustinei de către doctorul Helena Maciejewska, un psihiatru și un medic ce răspundea si de mânăstire.

Faustina a trecut testele necesare și a fost declarată cu mintea întragă.

Apoi Sopocko a început să aibă încredere în Faustina și să o susțină în eforturile acesteia.

Search for sanctuarul online dating:

sanctuarul online dating-7sanctuarul online dating-52sanctuarul online dating-41sanctuarul online dating-29

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “sanctuarul online dating”